Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

CUPA NAȚIONALĂ DE VARĂ DE TAEKWON-DO ITF, PETROȘANI, 15 – 17 IUN 2018

15/06/2018 - 17/06/2018

Federaţia Română de Taekwon-do I.T.F. şi Clubul Sportiv Pantera Neagră Petroșani au deosebita plăcere şi onoare de a vă invita să participaţi la Cupa Națională de vară de Taekwon-do I.T.F pentru juniori III, II, I și seniori, în perioada 15-17 iunie 2018, localitatea Petroșani, județul Hunedoara.

Comitetul de organizare face eforturi deosebite pentru a vă oferi cele mai bune condiţii de întrecere aşteptând cu nerăbdare să întâmpine un număr cât mai mare de sportivi, la acest eveniment sportiv.

Cu stimă şi consideraţie,
Preşedinte,
Cosmin Oprescu

A. Informații generale

Organizatori

Federaţia Română de Taekwon-do I.T.F.

Str. Bradului, 15-A-12
Loc. Călan, Jud. Hunedoara
Tel: 0766.800.330
Email: [email protected]

  Clubul Sportiv Pantera Neagră Petroșani

Dl. Ionuț Lascău

Tel: 0736 877 607
Email: [email protected]

Data

15-17 iunie 2018

Locul

Liceul Economic Hermes Petroșani, jud. Hunedoara

B. Regulament

1. Participanți

Structurile sportive cu C.I.S. eliberat de M.T.S., afiliate la Federaţia Română de Taekwon-do I.T.F. şi cu taxele plătite pe anul 2018.

Participă numai sportivi legitimaţi şi cu gradele acordate de către Federaţia Română de Taekwon-do I.T.F., număr nelimitat de sportivi / categorie / club.

Gradele vor fi achitate în contul federaţiei până la data înscrierii în competiţie iar sportivii vor fi validaţi de către Comisia de Evidență a Membrilor și Înscriere. Pentru a evita eventualele neclarităţi rugăm preşedinţii cluburilor să trimită dovada plăţii şi tabelul cu sportivii promovaţi în grad, pentru a putea fi validați în sistemul online, pe adresa [email protected].

Sportivii născuţi în anul 2000 sunt juniori (participă la juniori I chiar dacă au împlinit 18 ani) dar pot opta pentru a participa la seniori (nu la ambele!!) la probele individuale şi pe echipe.

Gradul minim admis:

  • juniori III, II: 9 GUP
  • juniori I: 8 GUP
  • seniori: 6 GUP
  • seniori OLD BOYS: 8 GUP

La probele de echipe juniori, masculin şi feminin, echipa este formată din 5 (minim 3) sportivi pe categorie și trebuie să fie conform categoriei de vârstă la care este înscrisă echipa.

2. Probele de concurs

JUNIORI III-II (masculin şi feminin) TULL, LUPTĂ, TEHNICI SPECIALE și SPARGERI FORȚĂ ”dinamometru”

Tull (M/F):

  • -6 ani, -8 ani: o singură grupă
  • -10 ani, -12 ani, -14 ani: două grupe
    • 9-6 GUP
    • 5-1 GUP

Tull echipe: (M/F)

Luptă (M/F):

  • -8 ani: -24 kg, +24 kg
  • 10 ani: -30 kg, -35 kg, -40 kg, -45 kg, +45 kg
  • -12 ani: -30 kg, -35 kg, -40 kg, -45 kg, – 50 kg, +50 kg
  • -14 ani: -35 kg, -40 kg, -45 kg, -50 kg, -55 kg, +55 kg 

NOTĂ: În cazul în care nu sunt înscriși minim 3 sportivi per categorie, se comasează categoria mai mică la cea mai mare.

Tehnici speciale:

  • Twimyo nopi yop cha jirugi (-8 ani și -10 ani)
  • Twimyo nopi chagi, twimyo Nopi Yop Chagi si Twimyo Dollyo chagi (- 12 ani) 
  • Toate probele de la juniori I / seniori la (-14 ani)

Spargeri Forță:

  • M/F: -8 ani, -10 ani, -12 ani, -14 ani: Sonkal taerigi și dollyo chagi

JUNIORI I

Pot participa şi sportivi juniori II cu 13 ani împliniţi dar fără proba de luptă și spargere de forţă individual şi echipă).

Sportivii care au împlinit 13 ani și 6 luni pot participa la luptă juniori I.

  • Tull individual masculin şi feminin: centuri colorate, I DAN, II DAN;
  • Tull echipe masculin şi feminin (minim 5 sportivi juniori);
  • Luptă individuală masculin: -50 kg; -56 kg; -62 kg; -68 kg; -75 kg; + 75 kg;
  • Luptă individuală feminin: -45 kg; -50 kg; -55 kg; -60 kg; -65 kg; + 65 kg;
  • Luptă echipe masculin şi feminin (minim 3 sportivi juniori / junioare);
  • Spargeri forţă individual masculin şi feminin;
  • Spargeri forţă echipe (minim 3 sportivi juniori / junioare);
  • Tehnici speciale individual masculin şi feminin;
  • Tehnici speciale echipe masculin şi feminin (minim 3 sportivi juniori / junioare) ;
  • Luptă tradiţională: 2 Gup; echipa poate fi şi mixtă: masculin – feminin, doar juniori (NU se plăteşte taxa de înscriere separat pentru această probă)

SENIORI

Pot participa doar sportivii seniori.

  • Tull individual masculin şi feminin: centuri colorate, centuri negre I DAN, II DAN, III DAN, IV – V DAN
  • Tull echipe masculin şi feminin (minim 5 sportivi seniori);
  • Luptă individuală masculin : -57 kg; -63 kg; -70 kg; -78 kg; -85 kg; +85 kg;
  • Luptă individuală feminin: -50 kg; -56 kg; -62 kg; -68 kg; -75 kg; +75 kg;
  • Luptă echipe masculin şi feminin (minim 3 sportivi seniori);
  • Spargeri forţă individual masculin şi feminin;
  • Spargeri forţă echipe (minim 3 sportivi seniori);
  • Tehnici speciale individual masculin şi feminin;
  • Tehnici speciale echipe masculin şi feminin (minim 3 sportivi seniori);
  • Luptă tradiţională: gradul minim 2 Gup. Echipa poate fi mixtă: masculin-feminin (NU se plăteşte taxa de înscriere separat pentru această probă).

LUPTA OLD-BOYS (peste 35 ani) două categorii: -75 kg; +75 kg (în cazul în care nu sunt cel puțin 3 participanți / categorie, se pot reuni cele două categorii).

TEHNICI SPECIALE MASCULIN

TEHNICA JUNIORI I SENIORI
TWIMYO NOPI AP CHA BUSIGI 250 cm 260 cm
TWIMYO DOLLYO CHAGI 230 cm 240 cm
TWIMYO BANDAE DOLLYO CHAGI 210 cm 220 cm
TWIMYO DOLMYO YOP CHA JIRUGI 210 cm 220 cm
TWIMYO NOPI YOP CHA JIRUGI 130 cm 140 cm

TEHNICI SPECIALE FEMININ

TEHNICA JUNIOARE I SENIOARE
TWIMYO NOPI AP CHA BUSIGI 210 cm 220 cm
TWIMYO DOLLYO CHAGI 200 cm 210 cm
TWIMYO NOPI YOP CHA JIRUGI 110 cm 120 cm

SPARGERI FORŢĂ MASCULIN

TEHNICA JUNIORI SENIORI
AP-JOOMUK JIRUGI 2 3
SONKAL TAERIGI 2 3
YOP CHA JIRUGI 3 4
DOLLYO CHAGI 2 3
BANDAE DOLLYO CHAGI 2 3

SPARGERI FORŢĂ FEMININ

TEHNICA JUNIOARE SENIOARE
SONKAL TAERIGI 1 2
YOP CHA JIRUGI 2 3
DOLLYO CHAGI 1 2

3. Echipamentul sportivilor

  • Echipamentul oficial este cel omologat şi aprobat de FRTKD ITF, A.E.T.F și I.T.F.
  • Echipamentul fiecărui sportiv va fi verificat de un arbitru desemnat la intrarea acestuia pe suprafaţa de competiţie.
  • Sportivii vor avea acces la suprafaţa de concurs doar însoţiţi de un instructor sau antrenor de taekwon-do ITF, pe baza cardului, fiind echipaţi în culoarea colţului, cu 2 minute înainte de începerea meciului, conform grilelor de concurs.

4. Contestații

Se fac pe baza regulamentului de arbitraj. În cazul contestaţiei, antrenorul trebuie să prezinte banii şi să completeze formularul de contestaţie pe loc, la masa Jury President a ringului respectiv, în maxim 5 minute de la terminarea întâlnirii în cauză.

5. Cântarul

Cântărirea sportivilor va fi făcută la înscriere vineri, 15 iunie 2018, de la ora 16.30 până la ora 19.00 la Hotel Petroșani ***, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 110, Petroșani, jud. Hunedoara, sau în mod excepțional sâmbătă, 16 iunie 2018 la ora 08.30, la Liceul Economic Hermes Petroșani, jud. Hunedoara.

LA CÂNTAR NU ESTE ADMISĂ DEPĂȘIREA LIMITEI MAXIME A CATEGORIEI!

La cântar sportivii se vor prezenta în pantaloni de dobok şi tricou (acestea însumând 0,500 kg, care vor fi scăzute).

Sportivii care la cântar depăşesc limita de greutate au la dispoziţie 1 oră (doar în ziua de vineri) de la primul cântar oficial pentru a confirma categoria. Dacă la al doilea cântar oficial, vinerea, sportivii nu se încadreză în categoria la care au fost înscrişi, aceştia vor fi retraşi din categoria acestora.

C. Înscriere

1. Componența echipelor

Fiecare delegaţie poate fi alcătuită din:

  • 1 conducător delegaţie
  • 1-2 antrenori sau instructori
  • sportivi competitori – juniori III, II, I şi seniori (masculin şi feminin)
  • 1 arbitru (sau mai mulţi) acreditaţi

2. Cluburi eligibile pentru participare

Înscrierea sportivilor, arbitrilor, instructorilor în competiţie se va face în sistemul online (www.taekwondo-itf.ro/web), fiecare conducător de delegație fiind deja în posesia utilizatorului și parolei de acces la sistemul electronic de înscriere.

Finalizarea înscrierilor va avea loc vineri, 15 iunie 2018, de la ora 16.00, până la ora 19.00 la Hotel Petroșani ***, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 110, Petroșani, jud. Hunedoara, conform programului de prezentare la înscriere care va fi anunțat până la această dată.

Înscrierea se va face de către 1 antrenor / instructor de la clubul respectiv. Antrenorul / instructorul va verifica fişele de înscriere în competiţie scoase din sistemul online, fişele de legitimare, tabelele centralizatoare şi carnetele de legitimare completate si cu pozele lipite, puse în ordinea înscrierii sportivilor pe fişe şi va achita taxele de competiţie.

Vor fi verificate legitimările care trebuie să conţină: viza anuală de sportiv, viză medicală eliberată de policlinica sportivă pe prima parte a anului 2018, gradul sportivului care trebuie să coincidă cu cel înregistrat la Federaţie.

În cazul noilor legitimări, acestea vor prezentate conform cerinţelor concursurilor anterioare. Fiecare club va avea tabelul nominal care va cuprinde toţi sportivii ce urmează a fi legitimaţi. Toate tipurile de fişe pot fi găsite pe pagina web a federaţiei. Orice omisiune a acestora nu permite înscrierea sportivilor în cauză în concurs.

Orice litigiu se va lămuri cu oricare din membrii Comisiei de Evidență a Membrilor și Înscriere.

Notă:

  • Conducătorii delegaţiilor au obligaţia ca la înscrierea în competiţie conform programului să prezinte tabelul cu responsabilitatea accidentelor.
  • La categoria oficiali, pentru poziţiile antrenor sau instructor, nu pot fi înscrise persoane ce nu deţin această calitate.

3. Data limită

Cluburile vor solicita cazarea pentru arbitri (conform numărului de sportivi înscriși) până în data de 25 mai 2018 pe adresa: panterapetrosani@yahoo.com. Arbitrii care nu și-au făcut rezervarea până la această dată își vor suporta cheltuielile de cazare și masă.

Înscrierea în sistemul online se va face până la 10 iunie 2018, ora 21:00. După aceast termen, sistemul va bloca automat procesul de înscriere și nu se vor mai putea face modificări. Fiecare persoană înscrisă trebuie să aibă o fotografie recentă în sistem pentru identificare. NU VĂ BAZAȚI PE ULTIMA ZI!!!

Modificări:

  • Se acceptă doar modificările pe grile (eventuale erori apărute la introducerea sportivilor în sistem), în 11 iunie 2018, prin semnalarea acestora pe email la adresa [email protected] 
  • După data limită de verificare (11 iunie 2018, ora 21.00), nu se mai accepta nici o modificare.

Tragerile la sorţi vor fi efectuate electronic în sistem online de către domnul Secretar Federal Popa Cristian în data de 12.06.2018 la ora 22:00. Orice nelămurire legată de tragerea la sorti se va dezbate la ședința tehnică, după înscrierea cluburilor, la Petroșani, 15 iunie 2018 la ora 19.00.

4. Taxe de participare

  • taxă de participare sportiv la toate probele: 50 lei / sportiv ( indiferent la câte probe concurează)
  • taxă de participare echipă: 10 lei / persoană / echipă (indiferent că echipa participă la o probă sau 4 probe) – juniori III,II, I, seniori, masculin, feminin
  • taxa arbitraj: fără arbitru 300 lei / club, cluburi cu 1 arbitru – 100 lei / club, cluburi cu minim 2 arbitri – 70 lei / club.
  • În situația în care sunt cluburi care nu au achitat taxele anuale și doresc să participe la campionat, trebuie să achite taxele prezentate pe pagina www.taekwondo-itf.ro/taxe.
  • Cluburile participante trebuie sã asigure: 1 arbitru / club pentru cluburile care au între 1 până la 10 sportivi, 2 arbitri pentru cluburile care au între 11 până la 20 sportivi și 3 arbitri pentru cluburile care au peste 20 de sportivi.

Toate taxele vor fi facturate după tragerea la sorți online în data de 12 iunie 2018 iar cluburile vor fi obligate să achite sumele stabilite pentru sportivii înscriși (se achită sumele chiar și pentru spotivii retrași după data de 12 iunie 2018).

5. Arbitraj

Organizatorul local va plăti cazarea pentru 1 ARBITRU / club pentru cluburile care înscriu în competitie până la 10 sportivi, 2 ARBITRI / club pentru cluburile care înscriu 11-19 sportivi în concurs și 3 ARBITRI / club pentru cluburile care încriu 20-30 sportivi în concurs. Arbitrii vor fi din cei acreditați de către federație pentru anul competițional 2018. Cazarea arbitrilor va începe de vineri 15 iunie 2018 orele 14:00 până duminică 17 iunie 2018 orele 12:00 la Hotel Petroșani ***, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 110, Petroșani, jud. Hunedoara.

Cluburile vor solicita cazarea pentru arbitri (conform numărului de sportivi înscriși) până în data de 25 mai 2018. Arbitrii care nu și-au făcut rezervarea până la această dată își vor suporta cheltuielile de cazare și masă.

Arbitrii au obligaţia să participe la şedinţa de arbitraj – vineri 15 iunie 2018, ÎN COSTUM DE ARBITRU, aproximativ orele 20:00 la Hotel Petroșani ***, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 110, Petroșani, jud. Hunedoara. Cei care nu sunt prezenţi la sedinţa de arbitraj, vor fi excluşi de pe lista arbitrilor şi vor pierde drepturile de cazare.

Vor avea ţinuta regulamentară de arbitru I.T.F. Cei care nu au ţinută regulamentară vor fi excluşi, pierzându-şi drepturile de arbitraj (cazare, plată). Arbitrii acceptaţi sunt cei de pe lista arbitrilor acreditaţi şi validaţi de Federaţia Română de Taekwon-Do I.T.F, actualizată pe anul 2018, după Stagiul de la Baia Mare din 26 ianuarie 2018. Comportamentul arbitrilor, prestaţia şi remuneraţia acestora vor fi analizate de către membri Comitetului Executiv de Arbitraj și Directorul de Arbitraj, dl. Banea Ciprian – 5 dan.

Arbitrii care doresc să arbitreze (acreditați pe 2018) dar nu se încadrează la punctul 5.a., vor avea condițiile de masă cu ceilalți arbitri (fără cazare).

În cazul în care numărul de arbitri înscriși de cluburi este mai mare decât numărul necesar de arbitri, selecția acestora se va face de către Directorul de Arbitraj, urmând să fie comunicată lista cluburilor până la data de 04 iunie 2018.

6. Antrenori

Antrenorii trebuie să fie îmbrăcaţi în trening, pantofi sport şi să aibă prosop.

Numai o singură persoană (antrenor / instructor) are voie să însoţească sportivul la spaţiul de luptă. Antrenorii cluburilor sportive vor desemna un instructor secund pentru a merge cu sportivul în cazul în care doi sportivi de la acelaşi club participă simultan la concurs.

D. Altele

1. Recompense

Recompense pentru fiecare categorie de greutate şi sex, după cum urmează:

  • Sportivii vor fi premiaţi cu diplome şi medalii pentru locurile I, II şi III potrivit regulamantului;
  • Se vor acorda Trofee pentru clasamentul general la: juniori III-II, I și seniori

2. Control doping

Federaţia Română de Taekwon-do ITF va solicita antrenorilor să se prezinte cu sportivii la control doping conform solicitărilor ANAD.

3. Cazare

Hotel Petroșani ***, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 110, Petroșani, jud. Hunedoara – 200 locuri

Telefon: 0254-542.801
Email: [email protected]
Web: www.hotelpetrosani.ro

  • Cazare cu mic dejun în cameră DBL 2* = 140 lei/zi/cameră (70 lei/zi/persoană)
  • Cazare cu mic dejun în cameră SGL 2* = 112 lei/zi/cameră
  • Cazare cu pensiune completă în cameră DBL 2* = 200 lei/zi/cameră (100 lei/zi/persoană)
  • Cazare cu pensiune completă în cameră SGL 2* = 160 lei/zi/cameră
  • Cazare cu mic dejun în cameră DBL 3* = 180 lei/zi/cameră (90 lei/zi/persoană)
  • Cazare cu mic dejun în cameră SGL 3* = 144 lei/zi/cameră
  • Cazare cu pensiune completă în camera DBL 3* = 240 lei/zi/cameră (120 lei/zi/persoană)
  • Cazare cu pensiune completă în camera SGL 3* = 192 lei/zi/cameră
  • Micul dejun se servește în regim bufet suedez.
  • Prânzul și cina se servesc meniu fix.

Rezervarile se fac de către fiecare club în parte.

4. Alte informații

La festivitatea de premiere este obligatorie purtarea de încăltăminte sport și dobok / trening de către sportivi (nu se acceptă premierea în alt echipament).

Programul de concurs va fi postat pe site și comunicat cluburilor cel mai târziu în data de 14 iunie 2018.

Înscrierea cluburilor la competiție și cântarul sportivilor se vor face pe bază de programare, urmând să fie consulate cluburile asupra orei sosirii în vederea stabilirii programului.

 

REZULTATE


Print Friendly, PDF & Email

Detalii

Începe:
15/06/2018
Se termină:
17/06/2018
Categorii Eveniment:
,

Organizatori

CS PANTERA NEAGRĂ – Petroșani
FRTKD

Loc de desfășurare

Hotel Petroșani ***, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 110, Petroșani, jud. Hunedoara
Hotel Petroșani ***, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 110
Petroșani, Hunedoara România
+ Hartă Google

Fără răspunsuri la "CUPA NAȚIONALĂ DE VARĂ DE TAEKWON-DO ITF, PETROȘANI, 15 - 17 IUN 2018"


    Dorești să spui ceva?

    Se acceptă puțin HTML