Stagiul Tehnic Național de Taekwon-do ITF pentru instructori, antrenori, arbitri și sportivi, Baia Mare, 26-28 ian 2018
În perioada 26-28 ianuarie 2018 a fost organizată în localitatea Baia Mare, prima activitate pe anul 2018 a federației noastre, respectiv „Stagiul Național Tehnic pentru instructori, antrenori, arbitri și sportivi”, la care au participat 290 de sportivi.
Clubul Sportiv Dragonul – Baia Mare, în colaborare cu Federația Română de Taekwon-do ITF a făcut eforturi deosebite pentru organizarea acestui eveniment, primul de această anvergură.
Comisia Tehnică, formată din Master Alexandru Mureșan – 7 dan, Alin Lazurca – 4 dan și Marius Ionicescu – 4 dan, a investit toată energia pentru ca sportivii de la 9 Gup la 5 dan să își poată aprofunda cunoștințele tehnice sau chiar de a învăța lucruri noi.
A fost o ocazie potrivită pentru pregătirea participanților la Campionatul Național de Taekwon-do ITF pentru juniori III, II, I și seniori care va avea loc tot la Baia Mare, în perioada 2-4 martie 2018.
Am avut onoarea să fim vizitați de către Ministrul Secretar de Stat al Ministerului Tineretului si Sportului, domnul Butuza Cosmin. Mulțumim pentru onorarea invitației!
Between January 26th – 28th, 2018, the first activity of our Federation was held in Baia Mare. 290 athletes attended the National Taekwon-do Seminar for instructors, coaches, umpires and sportsmen. We were honored by the visit of Ministry State Secretary, Mr. Cosmin Butuza.
Dorești să spui ceva?